EMINESCU, IN CUVINTE INCRUCISATE ONLINE: Comunicarea cu Divinitate

Hotel TRESOR, Stațiunea montană LEPȘA, jud.Vrancea

Pentru oamenii cu dare de mână, le e bine și în străinătate. Eu însă optez pentru ce e pe măsura mea, de om simplu, și anume ținutul supranumit Mica Elveție, LEPȘA mea cea dragă, cea care m-a vindecat nu numai fizic, dar m-a revigorat și spiritual. Iar hotelul TRESOR, aflat chiar la intrare în Stațiunea Lepșa, imediat după superba Cascadă Putna și în vecinătatea renumitei Păstrăvării, te așteaptă, ne așteaptă oricând în orice zi și lună (pentru că acolo în orice anotimp e un paradis) la telefonul de recepție: 0237.266.950 sau mobilul venerabilului domn Dumitru Șerban: 0769.268.840. Detalii…

COMUNICAREA CU DIVINITATE – MADRIGALUL

Madrigalul este o formă de muzică de cameră, de obicei polifonică și neacompaniată instrumental, apărută și dezvoltată în sec. XVI-XVII în Italia.

La origine madrigalul a fost un cântec pastoral compus pentru mai multe voci, de obicei pentru grupuri de trei sau șase interpreți, dar în timp madrigalurile au devenit populare în cercurile cultivate.

Textul unui madrigal este o poezie lirică de proporții reduse cu caracter idilic sau galant, care exprimă sentimente delicate sau complimente galante, adresate unei femei.
Printre poeții importanți ale căror opere au fost adaptate muzical se numără Petrarca, Torquato Tasso și Battista Guarini.
Dintre compozitorii de madrigaluri italieni se remarcă Orlando di Lasso, Luca Marenzio, Carlo Gesualdo și Claudio Monteverdi. Numeroase madrigaluri englezești foarte apreciate au fost create de Thomas Morley, Thomas Weelkes și John Wilbye.

Corul Național de Cameră Madrigal este unul din cele mai renumite ansambluri corale din România, formație profesionistă a Universității Naționale de Muzică din București. Numele îi provine de la madrigal, o formă de muzică de cameră.

Sub bagheta dirijorului și fondatorului său, maestrul Constantin Marin, a susținut concerte pe multe scene muzicale ale lumii, devenind una din cele mai cunoscute formații corale românești pe plan mondial. Fondat în 1963, Madrigal a cucerit elogiile criticii muzicale înternaționale și a fost distins cu numeroase premii și distincții românești și străine.

Corul Madrigal a fost fondat la 11 aprilie 1963, la inițiativa profesorului Constantin Marin și a unui grup de studenți pasionați de muzica de cameră, în cadrul Conservatorului de muzică "Ciprian Porumbescu" din București, pentru ca, în 1968, să devină formația muzicală profesionistă a acestui Conservator (numit în prezent Universitatea Națională de Muzică din București).

Considerat un veritabil brand de ţară şi intrat în Patrimoniul Cultural UNESCO, Madrigalul, unul dintre cele mai apreciate coruri de cameră din lume, a împlinit anul acesta jumătate de secol de la înfiinţare.

În urmă 50 de ani, în primăvara lui 1963, dirijorul Marin Constantin îşi punea atingerea de Midas asupra unui cor de tineri. Madrigal, aşa avea el să fie cunoscut în întreaga lume. Cât alţii în şapte ani, ca într-o poveste cu prinţi şi prinţese – numai că de data aceasta una adevărată – aşa a crescut renumele corului, considerat şi astăzi unic în lume. Şapte generaţii şi peste 200 de voci şi caractere au fost şlefuite de-a lungul celor cinci decenii de geniul lui Marin Constantin, unul dintre cei mai mari dirijori din istoria României. Elogiile pentru ceea ce Madrigalul a realizat de-a lungul existenţei sale s-ar putea traduce în zile şi nopţi de aplauze, în mii de pagini tipărite, dar mai ales în aprecierea oamenilor. „Oare maestrul Marin Constantin a găsit formula care-i deschide universul celei de-a patra dimensiuni?“, se întreba Cella Delavrancea. Cu zeci de albume scoase şi mii de concerte în ţară şi în străinătate, Madrigalul a fost un brand de ţară încă de pe vremea în care regimul comunist ţintuise România în zona gri mărginită de Cortina de Fier. Iar astăzi, deşi maestrul a păşit în altă dimensiune, spiritul său continuă să trăiască în Corul Madrigal. Veronica Maria Stoica (manager), Voicu Popescu (dirijor) şi Anna Ungureanu (dirijor secund) – toţi trei sunt, totodată, membri ai corului – au vorbit pentru „Weekend Adevărul“ despre aniversarea din această primăvară, despre istoria de 50 de ani, despre proiectele, împlinirile şi speranţele Madrigalului.

În anii ’60-’70 au apărut vârfurile din muzica românească de cor. Toate acele restricţii ale regimului comunist i-au determinat pe artişti să-şi ascută acuitatea intelectuală şi muzicală. În perioadele de constrângeri, libertatea spiritului este mai puternică. Acum nu se mai întâmplă la fel, pentru că există o libertate totală, poţi să spui ce vrei despre oricine. Perioadele de acumulări materiale sunt întotdeauna în detrimentul acumulărilor spirituale.

Considerat un tezaur cultural al României, Corul Naţional de Cameră Madrigal a deschis uşi la care alţii nu au îndrăznit nici să bată.

Povestea a început în satul Urleta din judeţul Prahova, unde copilul Marin Constantin a cântat cu mama sa, Maria, în corul bisericii. Văduvă la numai 24 de ani, femeia a fost nevoită să-i crească singură pe cei patru copii (trei băieţi şi o fată), reuşind să-şi găsească refugiul emoţional în muzică. „Visul Madrigalului este visul mamei mele, alături de care făceam tot felul de liturghii pe când aveam vreo nouă ani“, a spus maestrul, citat în monografia „Dirijorul Marin Constantin.
„Sunt om al unui singur vis: să înfiinţez o formaţie de corişti selecţionaţi de mine, cu care să creez o sonoritate corală cu un repertoriu fundamentat pe preclasicismul universal şi să dispun de libertatea de a-l prezenta publicului iubitor de muzică“, şi-a propus maestrul, care a făurit corul în 1963.

Pentru asta, el a mizat pe vocile naturale, non-vibrato, deopotrivă sensibile şi puternice şi capabile să se uniformizeze perfect cu ale celorlaţi membri ai grupului, în detrimentul celor „creţe“, cu vibraţii largi. El nu a ales întâmplător nici numele grupului.

În secolul al XIV-lea, madrigalul era o compoziţie pe două-trei voci, bazată pe texte din lirica lui Dante şi Boccacio. Inspirat de arta de atunci, deşi în anii ’60 în repertoriul naţional erau acceptate doar piesele cu versuri în limba română (pentru ca statul să controleze mesajele textelor), grupul a obţinut permisiunea de a cânta melodii cu versuri în franceză, italiană, germană, engleză şi flamandă, justificând că în străinătate publicul nu înţelegea limba română. Concesiile făcute madrigaliştilor le-au permis şi altor ansambluri să interpreteze un repertoriu internaţional. Corul a trecut graniţele ţării pentru concerte în Europa, Asia şi America, până la ora actuală, Madrigalul având peste 4.100 de spectacole

„CÂNTAŢI“ ÎN VERSURI DE NICHITA STĂNESCU
„Viaţa este doar arta dedicată semenilor mei de pe pământul pe care m-am născut. Ca artist, nu-ţi mai aparţii“, şi-a rezumat maestrul Marin Constantin filosofia artistică. Profesionist şi perfecţionist, maestrul prefera metoda psihotehnică, dirijând mai mult cu ochii decât cu mâinile, întrucât ştia că vibraţia artistică se transmite mai întâi prin contact vizual şi apoi prin gesturi. Artistul şi-a dublat sensibilitatea muzicală cu rigoarea interpretării şi curiozitatea de a descoperi noi repertorii, de la partituri renascentiste şi

Miracolul Madrigal“, după cum l-a numit ulterior Wilma Vernocchi, membră a conducerii operei Scala din Milano, a primit în 1968 medalia UNICEF, iar trei ani mai târziu a urmat premiul criticii muzicale germane. Coriştii cu glasurile modelate de bagheta şi mai ales de privirea „vrăjitorului“ i-au inspirat şi pe poeţii care i-au dedicat dirijorului cuvinte alese. „Aşa precum luminile preasfinte/ Din soare curg pe lumi şi timpul îl măsoară/ Astfel din muzică şi din străvechi cuvinte/ S-a revărsat pe locul ei această Ţară“, scria Grigore Vieru în „Logosul şi muzica“, Nichita Stănescu preferând să descrie corul drept „un monument natural al glasului uman în cântec“.

Recunoaşterea majoră a fost cea din 1992, când Corul Madrigal a devenit Bun al Patrimoniului Cultural Universal UNESCO, preşedintele Federico Mayor ţinând un discus omagial în cinstea lui Marin Constantin.

De-a lungul celor 50 de ani, miracolul Madrigalului nu a constat numai în formarea profesională a artiştilor, ci şi în construirea unor personalităţi complexe. „Un madrigalist este altceva decât orice alt corist, ca dovadă că ei ajung dirijori, manageri, redactori-şefi la radio şi în televiziune. Madrigalul este un concept educaţional de formare ce îţi creează performanţă oriunde te-ai duce“, spune Maria Stoica despre corul în care 12 ani a activat şi Virgil Ianţu.

Prin performanţă şi un devotament confundat cu sacrificiul personal, artiştii au atins succesul, însă acesta nu a fost decât un pas, după cum a apreciat însuşi creatorul Madrigalului.

Pentru a comunica, a-I transmite Celui Atotputernic gingășia, fragilitatea ființei umane în uriașul Univers, ce ne-nconjoară, grupul MADRIGAL este un ambasador al sublimului de excepție.

CAREURI DE CUVINTE INCRUCISATE PE TEME LITERARE: